Ministerul Cercetării a lansat programul de BURSE ȘI PREMII „Henri Coandă”. Care sunt sumele oferite și cui se adresează

Ministerul Cercetării a lansat programul de BURSE ȘI PREMII „Henri Coandă”. Care sunt sumele oferite și cui se adresează
Foto - caracter ilustrativ: Facebook - MEC
Publicat: 28/03/2023, 17:43
Actualizat: 28/03/2023, 17:46

Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării a anunțat luni, prin intermediul unui comunicat, că a lansat programul de BURSE ȘI PREMII „Henri Coandă”. El se adresează elevilor și studenților din România care participă la competiții internaționale care presupun realizarea unei soluții tehnice (bun, serviciu sau aplicație specifică cercetării aplicative și inovării).

Aceștia vor putea fi sprijiniți prin intermediul unei burse de cercetare, în valoare maximă de 100.000 de lei, fiind posibilă acordarea unui număr maxim de 20 burse de cercetare (pentru 20 echipe de elevi și studenți), în limita maximă a bugetului alocat.

Dacă în următoarele 12 luni elevii și/sau studenții urmează să participe la o astfel de competiție, în echipă de minimum doi,  aceștia pot aplica pentru Bursa de cercetare Henri Coandă.

Bursele de cercetare se acordă competițional, pe baza unui proiect de cercetare-dezvoltare sau inovare, la solicitarea unui grup format dintr-un mentor și minimum doi membri ai echipei de proiect care au calitatea de elevi ai învățământului secundar și/sau ai învățământului terțiar non-universitar sau studenți din instituțiile de învățământ superior acreditate în România, care desfășoară activități de cercetare-dezvoltare sau inovare pentru participarea la competiții tehnico-științifice internaționale.

Activitatea de cercetare se desfășoară cu sprijinul unei organizații-gazdă care poate fi o unitate/instituție de învățământ și/sau organizație de cercetare publică sau privată din România, care oferă condiții adecvate de desfășurare a activităților de cercetare-dezvoltare și inovare și sprijină participarea elevilor și studenților la competiții tehnico-științifice internaționale, precum și gestionarea finanțării activităților care se desfășoară în cadrul bursei de cercetare.

Mentorii au calitatea de coordonator științific al proiectului de cercetare-dezvoltare sau inovare și sunt responsabili, în raport cu organizația-gazdă, de implementare a proiectului și de atingere a rezultatelor propuse.

În vederea elaborării aplicațiilor trebuie ținut cont de următoarele:

  • Durata unei burse de cercetare acordate prin prezentul program este de maximum 12 luni.
  • Fiecare bursă de cercetare corespunde unui proiect de cercetare sau inovare a cărui durată coincide cu durata bursei solicitate.
  • Fiecare proiect corespunzător bursei de cercetare se evaluează individual pentru acordarea finanțării. La sfârșitul contractului se depune un raport final de evaluare.
  • Bursa de cercetare se acordă pentru susținerea activității de cercetare și realizare a proiectului în vederea participării la competiția tehnico-științifică internațională.
  • Bursa de cercetare cuprinde cheltuielile eligibile prevăzute în Hotărârea Guvernului nr. 134/2011 pentru aprobarea Normelor metodologice privind stabilirea categoriilor de cheltuieli pentru activități de cercetare-dezvoltare și de stimulare a inovării, finanțate de la bugetul de stat. În elaborare bugetului, vă invităm să consultați HG-ul mai sus menționat și modelul disponibil aici.
  • Cheltuielile de personal, inclusiv pentru elevii și studenții parte din echipă, nu pot depăși 50% din valoarea bursei.

De asemenea, pentru prima oară în țara noastră, în anul 2023, Ministerul Cercetării, Inovării și Digitalizării premiază rezultatele deosebite ale elevilor și studenților români, obținute la concursuri internaționale, care au presupus realizarea unui bun, serviciu sau a unei aplicații specifice cercetării aplicative și inovării.

Elevii și studenții care au participat la o astfel de competiție, individual sau în echipă, și au obținut premiul I, II sau III, în 2022 sau 2023 sunt încurajați să aplice la Premiile Henri Coandă.

Premiile Henri Coandă se acordă individual, pentru fiecare membru al echipei, astfel:

  • 15.000 lei pentru locul I;
  • 9.000 lei pentru locul II;
  • 6.000 lei pentru locul III.

Aplicațiile se depun exclusiv în format electronic, până pe 17 aprilie 2023, folosind formularul de AICI!

Informații suplimentare despre Premiile și Bursele Henri Coandă sunt disponibile AICI!

Marian Popescu
Marian Popescu este pasionat de tot ce înseamnă jurnalism, de-a lungul timpului activând în tv, radio și mai ales în presa online. După ce a mai mult
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Su-57 vs F-16: Cum se compară cel mai avansat avion de luptă al Rusiei cu...
Gabi Bădălău a ”comis-o” grav cu Urus-ul de 300.000 €! Sechestrat de DIICOT, într-un dosar...
Cum trăiește, de fapt, acum, Alexandru Tudor. A ales viața monahală, deși nu se poate...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Alpinistul român Gabriel Tabără a murit pe Everest
Anunțul matrimonial scandalos lăsat de o pensionară: 'Caut un domn slab, bine îmbrăcat și...' 😲
Shannen Doherty, ultima DORINȚĂ înainte de a muri. „Pe mine cancerul m-a făcut să... ”
Prima reacţie a părinţilor tânărului ucis de Vlad Pascu, după ce judecătoarea Ancuţa Popoviciu a...
Cât a ajuns să coste roșiile românești în piețe! Românii, în pragul disperării
Urmărire cu final neașteptat! Un afacerist a intrat cu un Lamborghini într-un stâlp în timp...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Trebuie să scoți mașina din viteză de câte ori oprești la semafor?
Reuters: Vladimir Putin a pus ochii pe o insulă crucială pentru NATO: ,,Scopul lui Putin...
Operațiunea de MARE RISC din Primul Război Mondial!
Veste SOC pentru Elena Udrea. Judecătorii au luat decizia
Imagini incendiare cu Babs, fosta iubită a lui Dorian Popa în Dubai. Bruneta de 41...
Bunicul Florentinei, fata ucisă la Sibiu, detalii șocante! "Nu a..."
Tavi Colen, mărturisiri despre trădarea din trupa Talisman. Artistul nu îl poate uita Alin Oprea....
Jennifer Lopez și Ben Affleck, surprinși în timp ce se certau în mijlocul străzii. Ce...
BANCUL ZILEI. - I-am dat împrumut unui amic 200 de lei, dar văd că nici...
Finlandezii cer ajutor de la UE în criza migranților de la frontiera cu Rusia
×